Tânăr român, m0rt în vacanţă în Italia. Emanuel a mur1t înecat sub privirile prietenilor

Dra mă uriașă pentru o familie din Suceava! Emanuel, un tânăr de 31 de ani, care abia se căsătorise, a mur1t în vacanță în Italia. El a intrat în mare și nu a mai ieșit.

Tânăr român, m0rt în vacanţă în Italia. Bărbatul a intrat în apă, împreună cu patru din prietenii săi, deși niciunul nu știa să înoate. Au ajuns într-o zonă extrem de adâncă de lângă stânci, când Emanuel a dispărut sub apă şi s-a înecat.

Potrivit presei italiene, țipetele tinerilor au atras atenția a doi salvamari care au sărit să îi salveze. Românul, de 31 de ani, a fost și el găsit în scurt timp și adus la țărm, unde s-au încercat manevrele de resuscitare până la sosirea salvatorilor. La fața locului au ajuns o ambulanță, un echipaj medical, dar și un elicopter.
După o oră de încercări disperate, inima lui Emanuel a cedat. Trupul românului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Ferrara.

Drama este cu atât mai mare cu cât, tânărul, care se stabilise în Germania, se căsătorise de puțin timp.

Mesajele apropiaților curg pe Facebook.

„S-a stins o viaţă de om, ai pierdut o fiinţă dragă, iar pierderea este imposibil de realizat. In aceste clipe grele sunt alături de tine. Sincere condoleanțe, puternica mea! Fie ca bunul Dumnezeu sa va întărească pe toți!”, a fost unul dintre mesajele postate.