Ioana Ignat, despre dependența pe care o are: „Mă rugam la Dumnezeu să-mi ia durerea”

Invitată într-o emisiune radiofonică realizată în urmă cu câteva luni, Ioana Ignat a povestit despre dependența de alc00l și modul în care a reușit să renunțe la acest viciu.

Ioana Ignat a devenit cunoscută datorită participării sale la „Vocea României”, unde a ajuns până în finală. Ulterior a lansat mai multe piese care au devenit rapid hituri. Succesul a venit și cu presiunea unui program încărcat și a expunerii publice, fapt care a copleșit-o pe artistă. Din acest motiv, timp de câțiva ani, și-a găsit refugiul în alcool.

Eu am avut probleme cu al.c00lul. Nu am făcut prostii… dar era o formă de refugiu. Nu mai luam nimic în serios, nu mă mai încânta nici succesul. Eu dacă am intrat într-o orchestră la 15 ani și cântam la evenimente, eram cea mai mică, restul aveau peste 30-40 de ani. Se bea mult acolo. După aceea, am luat-o și eu așa, ușor-ușor cu alc.00lul. Abia ce mi-am revenit”, a spus Ioana Ignat în emisiunea lui Cosmin Cernat din luna martie a acestui an.

Frumoasa artistă, originară din Botoșani, a povestit că a încercat de mai multe ori să renunțe la acest viciu, însă a reușit cu adevărat în urmă cu trei ani, după o petrecere pe care a organizat-o pentru a sărbători lansarea unei piese.

„Într-o seară, când am avut lansare, pe 13 februarie 2018, eu deja mă lăsasem de al.c00l de vreo două săptămâni și la lansarea aia am zis tot așa, că nu beau, dar m-am luat cu anturajul. Am avut o durere de stomac cumplită și am ajuns pe la cinci dimineața acasă, nu puteam să dorm, nici să plâng și m-am dus pe balcon la aer și mă rugam la Dumnezeu să-mi ia durerea, că nu mă mai ating și un an de zile nu m-am mai atins, a mărturisit cântăreața