Cum s-a îmbrăcat Carmen Iohannis la Slujba de Înviere. Klaus Iohannis, mesaj de Paștele Catolic: VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, sâmbătă seară, împreună cu soția, Carmen Iohannis, la slujba de Înviere desfășurată la Biserica Romano-Catolică din Piaţa Mare a Sibiului.

Este o tradiție pe care cuplul prezidențial are grijă să o respecte cu sfințenie în fiecare an, încă de când actualul șef al statului deținea funcția de primar al orașului natal.

Catolicii și protestanții din întreaga lume sărbătoresc duminică, 4 aprilie, Învierea Domnului.

Pentru că în lăcașurile de cult a fost permis accesul unui număr restrâns de persoane, slujbele religioase, cu o încărcătură emoțională uriașă, au putut fi urmărite și online.

Ce ținută a purtat Carmen Iohannis de Paștele Catolic

Cuplul prezidențial a ajuns la Biserica „Sfânta Treime” din centrul Sibiului în jurul orei 20.45. Carmen Iohannis a optat

pentru un palton de culoare bleu ciel și o eșarfă roz, asortată cu o poșetă în nuanțe asemănătoare.

„Tuturor credincioşilor care sărbătoresc duminică Sfintele Paşti, fie că sunt în ţară sau în comunităţile diasporei le transmit sărbători binecuvântate, bună înţelegere şi prosperitate.

În aceste momente avem nevoie mai mult ca oricând de credinţă şi speranţa pe care Lumina Învierii ni le insuflă”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Florin Cîțu: „Viața spirituală ne hrănește speranța și ne ajută să fim mai puternici în încercări”

Și premierul Florin Cîțu a ținut să transmită un mesaj sutelor de mii de credincioși care celebrează astăzi Învierea Domnului.

„Viața spirituală ne hrănește speranța și ne ajută să fim mai puternici în încercări”, a subliniat acesta în textul publicat pe site-ul Guvernului.

„Apreciez responsabilitatea şi solidaritatea pe care comunităţile religioase le-au manifestat în toată această perioadă şi pentru îndemnul adresat credincioşilor ca măsurile dispuse de către autorităţi să fie riguros respectate.

Viaţa spirituală ne hrăneşte speranţa şi ne ajută să fim mai puternici în încercările prin care trecem uneori. Doresc tuturor sărbători pline

de sănătate, lumină şi bucurie, cu încrederea că împreună vom avea puterea de a depăşi greutăţile,
mergând solidari pe drumul Învierii! Cristos a Înviat!”, a mai spus șeful Executivului. scrie fanatik.ro