Solstitiu de vara 2021. Este cea mai lunga zi din an. Traditii si superstitii legate de acest fenomen

In data de 21 iunie, in emisfera nordica are loc solstitiul de vara, adica inceputul verii astronomice; in preajma acestei date, la trecerea meridianului, Soarele se ridica deasupra orizontului la unghiul maxim, iar intervalul diurn are durata maxima.

Simultan, in emisfera sudica are loc solstitiul de iarna, adica inceputul iernii astronomice, cand inaltimea Soarelui deasupra orizontului si intervalul diurn sunt minime (la sud de cercul polar de sud soarele nu rasare si se afla la unghiul maxim sub orizont).

Solstitiul de vara 2021 este luni, 21 iunie, la ora 6.31, ora Romaniei.

Solstitiu de vara 2021

Solstitiul de vara reprezinta cea mai lunga zi din an, adica 15 ore si 32 de minute, iar durata noptii este de doar 8 ore si 28 de minute.

Solstitiu de vara traditii si superstitii

Sarbatoarea Solstitiului este apropiata si legata de sarbatoarea Sanzienelor, marcata pe 24 iunie.

Se crede ca energia solstitiului este energie a pasiunii, vitalitatii, creativitatii si belsugului.

Tot aceasta zi era si o ocazie de gasire si folosire a apei magice, iar imbaierea in lacuri sau rauri avea un efect curativ si constituia, de asemenea, un ritual de renastere.

In unele zone, spalatul cu roua adunata in ajunul solstitiului constituia o practica magica de frumusete, iar in altele, imbaierea in apa cu ierburi din noaptea solstitiului era o cura de refacere a sanatatii si vigorii.

Coronitele de Sanziene lasate afara noaptea puteau, in traditia romaneasca, sa asigure fetele ca vor face nunta in vara, cu conditia ca a doua zi, dimineata, sa fie gasite acoperite cu roua.

Solstitiul de vara si ritualul talismanului din aur

De momentul solstitiului de vara este legat si un ritual de transformare a unei bijuterii din aur in talisman norocos.

Se foloseste orice fel de obiect din aur, indiferent daca este un inel, o moneda sau pandativ.

Cu o zi inainte de solstitiu, bijuteria este pusa intr-un vas rezistent la foc, plin cu ierburi uscate (cimbru, rozmarin, salvie, lavanda, musetel, sunatoare), ce reprezinta elementul pamant.

In zorii zilei solstitiului de vara, se scoate obiectul de aur dintre ierburi si se pune intr/un vas cu apa curata, apon prin flacara unei lumanari galbene sau aurii.

Astfel, bijuteria este purificata cu elementul focului. Cu flacara de la lumanare, se da foc ierburilor uscate din vas, lasandu-le sa arda si sa isi imprastie aromele.