Oana Roman și Marius Elisei își reînnoiesc jurămintele. Cum va arăta ținuta vedetei

La patru luni de la div0rț, Oana Roman și Marius Elisei sunt din nou împreună și par că sunt mai fericiți ca niciodată. Vedeta a spus adevărul despre despărț1rea lor, dar și despre petrecerea pe care o vor organiza în curând, pentru reînnoirea jurămintelor.

„Eu am div0rțat, dar nu am apucat să-mi schimb actele. Nu cred că e cazul să ne recăsătorim civil. Părintele mi-a zis: eu slujba de dezlegare nu v-am făcut. Nu cred că mai e cazul să facem alte hârtii. Doar la biserică o să ne reînnoim jurămintele.

Și vreau să fac și o petrecere mare și să-mi fac o rochie cum vreau eu. Eu la nuntă de abia mă operasem și rochia mi-a făcut-o sor-mea, dar nu a fost cum am visat eu.

Acum îmi fac o rochie ivoire sau roz pudră. Sper să ne ajute Dumnezeu să am timp să o facem anul acesta, prin septembrie”, a declarat Oana Roman, la „Xtra Night Show”, de la Antena Stars.

Oana Roman a făcut și primele declarații privind motivele care au determinat-o să se împace atât de repede cu Marius Elisei. „El și-a dorit foarte tare să ne mai dăm o șansă. El a realizat că a greșit în multe cazuri. Am greșit și eu în trecut. Eu sper că și-a rezolvat problema cu alc00lul.

Nouă separat ne e mai rău decât ne este împreună. Eu am stat două luni să mă gândesc. Nu am discutat nici cu prietenii, nici cu familia. Și mie mi-a fost greu fără el. Și eu am greșit în relația asta, sunt foarte impulsivă. Sunt mama dragonilor când mă enervez. Nu m-am mai putut controla și i-am spus lucruri nasoale”, a mai declarat Oana Roman.

„Sincer problemele au apărut la trei luni după ce ne-am căsătorit. Problemele au apărut după ce am născut, când era să mor. Marius s-a trezit tânăr, cu un copil nou-născut și cu o nevastă pe m0arte. Am fost epuizați fizic și psihic. Acum premisele sunt mai bune, ne-am învățat lecția.

El mi-a zis: cel mai greu mi-a fost după ce ai semnat actele și ai coborât pe scări și ai plecat. Deși el a fost cel care a spus primul că vrea să facem hârtiile”, a mai declarat Oana.