Ordonanță de urgență: Amenzi de până la 8.000 de lei pentru creșterea porcilor în gospodărie.

Crescătorii de porci trebuie să țină cont de noi reguli impuse prin Ordonanță de Urgență ANSVSA, chiar dacă nu îi comercializează. Astfel, noul act normativ este și mai restrictiv pentru gospodarii care cresc porci pentru consumul propriu. Cele mai importante dintre aceste schimbări impun interzicerea hrănirii porcinelor cu resturi alimentare și intrarea în adăposturi doar cu încălțăminte dezinfectată.

Proiectul de ordonanță de urgență a fost lansat de către Autoritatea Națională Sanitar – Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – ANSVSA. Măsurile nerespectate de biosecuritate vor fi pedepsite aspru.
Amenzile pot ajunge la suma de 8.000 de lei

Gospodarii care vor respecta noile măsuri stipulate în actul normativ pot primi amenzi de până la 8.000 de lei. Persoanele fizice care își doresc să crească porci în gospodărie, fără a avea un scop comercial, trebuie să înregistreze animalele în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor – SNIIA, cu respectarea normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei.

”Sunt câteva reguli de baza pe care le respectă toți crescătorii de porci din UE și nu trebuie să existe excepții, cu atât mai mult cu cât de 4 ani suntem afectați de această boală cumplită care a dus la o scădere a capacității fermelor românești de a pune carne de porc pe mesele românilor de la 70% la 30%.

Dacă nu punem niște reguli foarte clare pentru toți crescătorii de porci vom ajunge să importăm toată carnea de porc”, a declarat Ioan Ladoși, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România, pentru Digi 24.

De asemenea, Ioan Ladoși a mai comunicat că gospodarii crescători de porci trebuie ”să își înregistreze animalele în baza națională de date. Nu se comercializează porci fără să fie individualizați, fără să aibă o crotalie. Trebuie să știm de unde pleacă un porc și unde ajunge. Mulți comercianți au făcut ravagii, au cumpărat porci extrem de ieftin din focare de pestă și i-au vândut în alte zone astfel răspândind boala”.

Reproducerea în exploatații este interzisă, iar carnea provenită în urma sacrificării animalelor poate fi consumată doar de către crescător și familia acestuia. În plus, porcii nu se pot comercializa, fiind crescuți doar pentru îngrășare.
Cum se pot crește porcii în curte

Persoanele fizice care doresc să comercializeze porcine trebuie să deţină exploataţii comerciale de tip familial, să fie înregistraţi SNIIA, să aibă autorizare sanitar – veterinară pentru creşterea porcinelor atât pentru consum familial, cât şi pentru comercializare, atestat de producător şi carnet de comercializare.

Pentru a crește porci în curte, gospodarii trebuie să fie în permanență legătură cu medicii veterinari de liberă practică împuterniciţi. Medicii veterinari au ogligația de a consilia crescătorii privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării.

În perioada în care pe teritoriul României este confirmată pesta porcină africană, gospodarii pot achiziționa porci doar din exploataţii comerciale, direct sau prin intermediul mijlocitorilor de afaceri cu animale vii, cu respectarea legislaţiei sanitar – veterinare. Animalele cumpărate trebuie să fie identificate, să aibă documentele prevăzute de legislaţia în vigoare şi trebuie ulterior înregistrate în Baza Naţională de Date a porcinelor cumpărate, în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare.

O ală regulă importantă pe care trebuie să o respecte crescătorii de porci este legată de solicitarea înregistrării exploataţiei în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor (SNIIA), chiar dacă este vorba de persoane fizice care dețin porcinele în scopuri noncomerciale.
Cerinţe minime de biosecuritate pentru înregistrarea în SNIIA

Persoanele fizice care doresc să solicite înregistrarea porcinelor în SNIIA, trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

să nu hrănească porcinele cu resturi alimentare şi să elimine subprodusele de origine animală, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1069/2009
spaţiile unde se cresc porcii trebuie să fie construite în aşa fel încât porcinele să fie deţinute în spaţii care să nu permită venirea acestora în contact cu porcinele

deţinute din alte exploataţii, cu porci sălbatici sau alte animale – de exemplu: câini
să îngrijească porcinele astfel încât să nu existe posibilitatea de contact între porcinele din exploataţie şi orice carcasă, sau parte de carcasă provenite de la porcii sălbatici – porci vânaţi sau morţi, carne şi subproduse rezultate de la acestea

să ofere facilităţi pentru persoana care lucrează cu porcinele în vederea schimbării hainelor şi încălţămintei la intrarea şi ieşirea în/din adăpostul porcinelor
să amenajeze dezinfectoare pentru încălţăminte, atât la intrarea, cât şi la ieşirea

din exploataţie şi din adăpost să nu intre în exploataţia de porcine, timp de 48 ore, dacă participă la activităţi de vânătoare; – să notifice medicul veterinar oficial/medicul veterinar de liberă practică împuternicit cu privire la:

orice modificare a stării de sănătate a porcinelor
orice sacrificare pentru consum familial efectuată în exploataţie, precum şi orice modificare constatată la nivelul carcasei şi/sau organelor, ca urmare a sacrificării porcinelor în vederea consumului familial orice mortalitate apărută la porcinele pe care le deţine în exploataţie să nu crească în exploataţie scroafe şi/sau vieri folosiţi pentru reproducere – această condiţie nu se aplică exploataţiilor comerciale

să nu hrănească porcinele cu furaje de origine vegetală pe o perioadă de cel puţin 30 de zile de la recoltarea acestora să nu folosească aşternut vegetal pe o perioadă de cel puţin 90 de zile de la recoltare să nu permită accesul persoanelor străine în adăpostul porcinelor

Alte reguli importante

Crescătorii de porci se obligă să solicite identificarea porcinelor şi înregistrarea acestora în Baza Naţională de Date, componentă a Sistemului Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor, precum şi toate mişcările şi evenimentele la care sunt supuse animalele, conform prevederilor sanitar – veterinare în vigoare.

În plus, în cazul în care există suspiciuni cu privire la o posibilă infectare cu pesta porcină africană, operatorul se obligă să respecte întocmai dispoziţiile autorităţiilor competente privind: asigurarea cerinţelor legale privind sănătatea şi bunăstarea porcinelor conform legislaţiei în vigoare; aplicarea măsurilor dispuse în vederea reducerii riscului de difuzare a bolii.

O altă regulă importantă a crescătorilor de porci este legată de obligația de a solicita autorizarea sanitar – veterinară, la direcţia sanitar – veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în maxim 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Amenzile cuprinse între 3.000 și 8.000 de lei se vor aplica în cazul în care nu se poate stabili trasabilitatea şi se constată că porcii provin din zone de restricţii pentru pesta porcină africană, urmând ca animalele să fie uci.se și neutralizate. Sursa: stirileromanilor.ro