Crește numărul cazurilor noi de C0VlD-19. Cele mai multe infectări din ultima luna

În ultimele 24 de ore au fost 102 cazuri noi de COVID-19, din 27.164 de teste efectuate. Rata de infectare este de 0,37%. Ultima dată când în România au fost înregistrate peste 100 de cazuri a fost pe 16 iunie. Alte două decese au fost raportate de autorități. La ATI sunt 38 de pacienți COVID-19.

Până astăzi, 21 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.875 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

1.046.952 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 102 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Până astăzi, 34.260 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 20.07.2021 (10:00) – 21.07.2021 (10:00) a fost raportat de către INSP 2 decese (1 bărbat și 1 femeie), al unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Arad și Brașov.

Dintre cele 2 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Ambele decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.