Imaginile durerii din fața spitalului în care a mur1t Petrică Cercel. Familia și prietenii regretatului manelist l-au păzit întreaga noapte

Petrică Cercel a trecut în neființă, după o luptă aprigă cu noul coroavirus. Chiar dacă nu credea în boală, acesta s-a infectat, iar după câteva zile a ajuns de urgență la spital. În scurt timp, starea lui s-a degradat și, din nefericire, a mur1t. Acum, rudele colegii și cei mai apropiați prieteni îi sunt alături pe ultimul drum. Imaginile sfâșietoare cu copiii regretatului manelist și cu colegii ce îl păzesc de o noapte întreagă vi le prezentăm, în exclusivitate, în cele ce urmează.

Petrică Cercel, păzit o noapte întreagă de copiii și prieteni
Vedete ale muzicii lăutărești, alături de manelist pe ultimul drum
Imaginile durerii, prezentate în exclusivitate
Petrică Cercel a lăsat un gol imens în industria muzicii de petrecere după ce, infectat cu noul coronavirus, a ajuns în stare foarte gravă la spital, murind în doar câteva zile. Sute de rugăciuni au fost spuse de apropiați și fani, dar în zadar. Ieri a fost făcut anunțul trag1c al trecerii în neființă a celui care a încântat timp de peste 20 de ani inimile iubitorilor de manele și muzică lăutărească.

Ieri, familia și prietenii de suflet ai artistului s-au adunat în fața spitalului în care Petrică Cercel și-a găsit sfârșitul. Printre aceștia, Dan Bursuc, Sorinel Copilul de aur, Liviu Puștiu, și mulți alții, l-au păzit pe dragul lor prieten timp de o noapte întreagă, în picioare, fără odihnă.
Petrică Cercel, vegheat o noapte întreagă de copii și prieteni