Florin Condurățeanu, depus la Casa Presei! Răzvan, fiul lui Nea Țuțu, cu lacrimi în ochi lângă s1cri1ul tatălui său

S1cr1ul cu trupul neînsuflețit al lui Florin Condurățeanu a fost depus la sala de marmură, de la Casa Presei. La căpătâiul marelui jurnalist se află Răzvan, fiul său, trist și cu lacrimi în ochi. Nea Țuțu

s-a stins din viață ieri, la vârsta de 71 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Conform Antena Stars, Răzvan era lângă tatăl său când a sunat la 112, însă ambulanța a ajuns mult prea târziu.

Vestea conform căreia Florin Condurățeanu a mur1t continuă să fie un șoc și să întristeze pe toată lumea. Celebrul jurnalist s-a stins din viață ieri, la vârsta de 71 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. Familia, prietenii, dar și cei care l-au cunoscut, nu pot concepe pierderea marelui jurnalist al României. S1cr1ul cu trupul neînsuflețit al lui Florin Condurățeanu a fost depus în urmă cu puțin timp la sala de marmură, de la Casa Presei.

Răzvan, fiul lui Florin Condurățeanu, la căpătâiul tatălui său. Marele jurnalist a fost depus la Casa Presei
Potrivit Antena Stars, Răzvan Condurățeanu, fiul lui Nea Țuțu, se află la căpătâiul tatălui său, trist și cu ochii în lacrimi. De asemenea, acesta se află alături de părintele său în clipa în care a început să se simtă rău. Răzvan a sunat de urgență la 112, însă ambulanța a ajuns după 45 de minute, fiind mult prea tâziu pentru Florin Condurățeanu. Marele jurnalist s-a stins din viață în brațele fiului său.

Încă de ieri, de când s-a aflat cumplita veste, mai mulți jurnaliști consacrați de la noi din țară și-au exprimat părerile de rău, fiind șocați:

”Sunt în stare de șoc. Am urcat în casă, am dat drumul la televizor și am citit burtiera. Acum 12 minute am aflat, dând drumul la televizor. Practic, mi-a căzut capul… Nu-l percepeam ca fiind muritor,

nu-l percepeam ca fiind om, adică era un mare iubitor, un atât de mare iubitor de oameni, de cuvinte, inclusiv de țară. Era cel mai mare iubitor pe care l-am cunoscut. Poate că de asta la un moment dat inima nu a mai rezistat, pentru că o inimă atât de mare, cât de mare poate fi?”, a declarat Mircea Badea la Antena 3.

”Ne-am despărțit de cel mai bun om din lumea asta, Țuțu Condurățeanu a făcut un stop cardio vascular în urmă cu două ore și ne-a părăsit. Repet, nu cred, am stat m-am gândit mult, nu am identificat o altă persoană mai bună decât el, din toate punctele de vedere.

Atâta bunătate într-o inimă de om nu știu cum au putut încăpea. (…) Orice am încerca noi mur1torii să spunem despre el, e prea puțin”, a spus și Dan Capatos la Xtra Night Show. scrie spynews.ro