Ce i-au pregătit șefii Kanal D lui Zanni

Cea mai nebună clauză de la Survivor România. Ce i-au pregătit șefii Kanal D lui Zanni detalii picante din emisiunea Survivor România, de la Kanal D. Șefii emisiunii și Zanni au inclus în contract o clauză inedită.

Șefii de la Survivor România i-au oferit lui Zanni, cel care e privit ca viitorul câștigător al emisiunii, o clauză inedită. Conform informațiilor de pe piață, Zanni este singurul concurent care are voie să se tundă la Survivor România”.

Zanni a devenit marcă înregistrată pe Kanal D, la Survivor România

De ce are Zanni parte de această clauză? Jador, unul dintre apropiații Faimosului, a dezvăluit motivul pentru care fostul său coleg are parte de un asemenea tratament ”special”.

Jador a dezvăluit că fostul său coleg s-ar fi înțeles cu șefii producției, încă de la început, să se radă în lateralele capului. Pe de altă parte, ceilalți concurenți erau pedepsiți dacă se tundeau sau foloseau lama de bărbierit.

”Zanni avea voie să se tundă în părți, pentru că a vorbit cu producătorul și a zis că asta e imaginea lui, să i se vadă tatuajele. Așa au convenit. Nu avea voie să se tundă sau să se radă în altă parte. Dacă se tundea în altă parte, îl dădea afară instant. Au mai fost cazuri în care s-au bărbierit, dar i-au pedepsit, adică imaginează-ți că încălcau regulamentul”, a mărturisit Jador.

Decizia este una de marketing, mai ales că punctele din contract sunt unele dure. Producătorii emisiunii au stabilit regulile după criterii clare. Când vine vorba de igiena personală, concurenții întâmpină dificultăți deoarece nu dispun de niciun beneficiu când vine vorba de îngrijire corporală. Fără săpun, șampon sau gel de duș, aceștia sunt nevoiți să se spele în Ocean.

Zanni a fost părăsit de părinți și a crescut în orfelinat

Zannidache Hubert Edmond, cunoscut de prieteni mai ales ca Zanni, a venit la Survivor România ca să-și demonstreze că poate să își depășească limitele. Tânărul de 22 de ani are o poveste de viață impresionantă.

Protejatul lui Alex Velea a crescut în sărăcie și a fost abandonat de părinți într-un orfelinat, aceștia alegând să plece în Grecia. Deși acum pare greu de crezut, existau zile în care tânărul artist nu avea ce să mănânce.

„Am copilărit, am supraviețuit până la șase ani într-un orfelinat, zilele treceau fără să facem nimic, nu acumulam nimic. Am avut mereu o voce în cap care îmi spunea că este un loc pe pământul ăsta și pentru mine. Le-am făcut pe toate, am tuns iarba, am făcut tatuaje, am tuns, am fost la pizzerie, am fost operator de interior într-un birou’, a mărturisit Zanni.

Alex Velea, noul tată

Alex Velea a fost cel care l-a ajutat pe tânăr și l-a luat sub aripa lui protectoare. Zanni a povestit că după ce a încercat toate aceste locuri de muncă și-a dat seama că muzica e cea care îl reprezintă, așa că i-a dat un mesaj lui Alex Velea și i-a vorbit despre talentul lui.

‘Nu știu ce mi-a dat prin cap, am văzut un Story la Alex Velea și i-am dat mesaj, iar el mi-a răspuns într-un timp extrem de scurt. În scurt timp eram la studio și i-am demonstrat că eu într-un timp foarte scurt asimilez foarte multe informații. Felul în care am crescut m-a făcut un luptător’, a mai spus tânărul.