Ce se va întâmpla după ce Pământul va fi distrus de Soare. Explicația oamenilor de știință

Oamenii de știință susțin că, în cele din urmă, Soarele va pune capăt vieții de pe Pământ. Explicația este că vântul

solar va deveni din ce în ce mai puternic, iar scutul magnetic al Pământului nu va mai putea face față, scrie Inverse.com.

Într-un studiu publicat pe 21 iulie în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, o echipă de astronomi a calculat modul în care va evolua intensitatea vântului solar în următorii 5 miliarde de ani, când steaua noastră își va epuiza combustibilul (hidrogenul) și se va transforma într-un gigant roșu.

Vântul solar va deveni atât de puternic, încât va eroda scutul magnetic al Pământului, spun cercetătorii. Ca urmare, o mare parte din

atmosfera planetei va fi destrămată, iar Pământul va rămâne fără protecție în fața radiațiilor stelare.

„Știm că vântul solar din trecut a erodat atmosfera marțiană, care, spre deosebire de Pământ, nu are o magnetosferă pe scară largă. Ceea ce nu ne așteptăm să găsim este că vântul solar din viitor ar putea fi la fel de dăunător, chiar și pentru planetele care sunt protejate acum de un câmp magnetic”, a spus Aline Vidotto, astrofizician la Trinity Collge din Dublin, Irlanda și co-autor al studiului.

Vântul solar al Soarelui se va intensifica și în densitate și viteză. În acest timp, pentru ca o planetă să-și mențină magnetosfera,

ar trebui să aibă un câmp magnetic de cel puțin 100 de ori mai puternic decât al lui Jupiter.

Concluzia este că Soarele va deveni o pitică albă, după faza de gigantică roșie, iar atmosfera tuturor planetelor va fi distrusă. Totuși există posibilitatea ca viața să înceapă din nou, susțin cercetătorii.

Dacă Pământul reușește să supraviețuiască transformării violente a soarelui într-un gigant roșu, planeta noastră își va continua mișcarea într-un sistem solar foarte diferit de cel de astăzi. scrie stirileprotv